.......

cine stie de ce te indragostesti? eu de exemplu sunt un tip caruia ii pac femeile frumoase si ma uit si dupa curu ala si dupa tatele lu' aia ......si dupa alte accesori ....:) asa ca.... faza mai nasoala e cand iti iei pule in cur ca mine. in genu ca gasesti o tipa pe care o intereseaza doar sexul ceva ce iti doreai de cand erai mic :P si tocaai de aia te indragostesti nebuneste...si bineinteles ca iti frange inima intr-o mie de bucati! ( scuze pt eventuale greseli de ortografie sunt mahmur)

ce idiot sunt.......

ce idiot sunt pana acum cautam numa sa ma fut si sa fie cat mai buna tipa si acum cand am gasit asa ceva trebuia sa ma indragostesc.....

Iar si iar....

Niciodata nu ma invat minte.Mi-am jurat sa nu ma mai indragostesc niciodata si binenteles ca s-a intamplat din nou. Si de fiecare data imi promit ca n-o sa-mi culeg inima de pe jos sfarmata intr-o mie de cioburi si de fiecare data se intimpla la fel...Am ajuns sa-i invidiez pe cei de langa mine pentru ceva ce inainte mi se parea o prostie , am ajuns sa urasc lumea din jurul meu sa mi urasc singuratatea sa-mi urasc usurunta cu care ma indragostesc de un zambet de o privire de un...parfum. Nu ma invatz minte niciodata si continui sa bantui in cercul meu vicios de pasiune, ura, invidie si...singuratate.

......................

Plimbandu-ma prin parc, printre frunzele vestede am zarit un suflet ranit cu aripile frante, cu cicatrici adanci si urme de talpa. Era un suflet plapand, un suflet pur de copil, pierdut si ranit.L-am ridicat incet, l-am privit un timp apoi l-am apropiat de buze si l-am sarutat. Aveam acum in palme un suflet aproape inghetat cu aripi frante si cicatrici adanci. Nu stiam ce sa fac, vroiam sa il asez la loc si sa plec mai departe gandindu-ma capana la urma l-ar fi gasit altcineva. Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicatie in plus. Ma uitam la el cum se incalzea in palmele mele si mi-am urat egoismul, mi-am urat nepasarea. Am inceput sa plang si lacrimile fierbinti udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adanci si urme de talpa. Am privit cu uimire cum urmele talpilor dispareau spalate de lacrimile mele si atunci am aflat in mine raspunsul. L-am sarutat din nou si l-am asezat alaturi de sufletul meu. L-am incalzit cu dragoste, l-am hranit cu dezmierdari,l-am spalat cu lacrimi si i-am vindecat ranile sarutandu-i-le. L -am pastrat inauntrul meu incercand sa il ascund de durere. Nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul acela chinuit aproape renunta la viata, au fost momente in care eu aproape renuntam la lupta. Dar zilele au trecut si foarte incet sufletul acela ranit si cu cicatrici adanci a inceput sa se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subtiri si fara urme de talpa. E acelasi suflet pur de copil pe care durerea nu a reusit sa il schimbe. A venit clipa in care sufletul gasit isi va lua zborul punandu-si la incercare aripile noi .Imi deschid acum palmele iar el se inalta timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Il privesc cum planeaza lin, cum se indeparteaza tot mai mult de vechiul adapost. Plang si acum ca si in prima zi dar lacrimile mele sunt de aceasta data lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atat de mult incat il pot lasa sa zboare. E poate prima oara cand iubesc. Nu simt durere, nu simt regrete, nu ii reprosez plecarea. Ma uit doar la el cum pleaca si stiu ca nu va uita niciodata nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboara suflet drag, iubirea mea iti va veghea somnul, lacrimile mele iti vor spala urmele de talpi, buzele mele iti vor saruta cicatricile, iar palmele mele iti vor fi oricand adapost!Te iubesc atat de mult incat te pot lasa sa zbori liber, fara sa vreau sa te inchid in colivia de aur a unei relatii. Poti pleca acum, iti simt nerabdarea, te simt frematand. Ai vrea sa ramai, iti e mila de mine. Imi vezi lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adanci, nici urme de pasi . Imi apartii si iti apartin, ma regasesc in zborul tau, in fiecare bataie de aripa, te regasesc in fiecare lacrima, ne regasim in fiecare vis. Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timp ,nici distanta si nici oameni nu pot ne pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii meleEsti tot ce sunt, sunt tot ce esti.Adio suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine.

In cautarea iubirii...

Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile si te izbesti de pamant de realitate. Ciudat e ca nu stii daca acum visezi, daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi, sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari.Si incepi sa speri ca , poate, inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut definitiv. Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Poate, atunci, iarasi are sa ti le franga cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautarea insasi decat zborul in sine? Tind sa cred ca nu. Si, de fapt, ce inseamna, in ultima instanta acest zbor? Cred ca mai mult credinta decat speranta intr-un vis. Dar e posibil sa crezi intr-un vis? e posibil sa crezi in ceva ce nu exista? Inseamna atunci, oare, ca visul se ridica la rang de realitate? Si-abia acum realizezi ca e totusi doar un vis. Si-acesta e momentul in care aripile dispar...Uneori poti zbura si fara aripi. Zbor ce nu dureaza decat o clipa, zbor ce nu te inalta, ci zbor care te doboara. E asemeni unei caderi de pe o cladire foarte inalta.
Tot zbor este si acesta, insa unul spre un pamant de care te vei zdrobi. Atunci, zborul acesta este absurd.Si visul in sine este fara sens. Dar, de ce caut eu un sens visului? Am eu, oare, nevoie de o certitudine ca sa pot visa? O speranta nu-i destul? Se pare ca nu. Sau poate ca nu mai exista nici o speranta a pierit, poate, demult.Insa, in drum spre naruirea ei, incerc sa ma agat de urmele abia trasate ...hmm... o vad cum se transforma in nisip si mi se scurge printre simturi.Insetat de certitudini, nu ma aleg decat cu aripi frante si cu un graunte de nisip poate,cine stie,candva, acest graunte de nisip va rodi si vor inflori alte fire de nisip.

Singur.....

Realizezi cat esti de singur,abia atunci cand simti ca sufletul iti plange intr-o disperare surda,iar langa tine nu e nimeni sa te stranga in brate,sa-ti spuna o vorba care sa-ti alunge tristetea,cineva care sa zugraveasca p chipul tau macar un zambet fals.pleci capul in jos,iar din ochii tai se desprind mii de lacrimi amare, lacrimi ce desprind farame din inima ta.Atunci stai singur in monotonia camerei, incercand sa gasesti o speranta, dar te intrebi pt ce, pt ce ti-ai mai dori sa te ridici de jos cand stii ca toate vor fi la fel.Lipsit de putere,cu tristete in suflet si lacrimi pe obraz,realizezi ca poate nu are nici un rost.Te simti dezamagit,te intrebi de ce viata ta e cladita pe un noian de suferinte,de ce trecutul il simti ca in ziua cand toate s-au petrecut ?Cauti cu disperare un raspuns,vrei sa-ti gasesti puterea de a putea spera,dar constati ca nimic nu mai are rost,ca viata ta e o epava,iar pt tine trecutul s-a oprit intrun prezent etern... Te intrebi,poate,cine e vinovat de toate astea,dar intrebarea ramane fara raspuns. Iti analizezi viata si iti dai seama ca in mare parte esti vinovat de tot ce ti s intampla,poate ca intr-un fel e felul vietii de ati cere o plata pt toate greselile p care le-ai facut.. iar tu nu mai poti schimba nimic, poate doar sa-ti accepti destinul asa cum e fara sa schimbi nimic.
Poate ca pt cei din jur motivele suferintei tale par banale,poate ca iti vor spune ca sunt unii care au motive intemeiate sa-si urasca viata,sa se intrebe de ce au parte de un destin atat de trist,iar tu constientizezi ca poate au dreptate,dar tu cum faci sa-ti alungi tristetea de p chip?? Ai vrea sa schimbi totul,sa potispera intr-un nou inceput,intr-o dragoste impartasita,dar frica ca mereut vei intoarce d unde ai plecat,ca nu vei gasi,poate,nici un strop din fericirea p care crezi ca o meriti,iti frang aripile,iti curma visele.. Tot ce iti ramane este doar un vis,dar cand te gandesti la cel vis,zambesti trist,pt ca visul tau este lipsit de speranta,pt ca insasi viata ta este fara speranta. Nu vrei sa mai suferi,nu vrei sa mai plangi cand te gandesti la viata ta,dar e inevitabil..Tot ce stii sigur ca nu te va parasi nicicand,sunt lacrimile tale izvorate din dezamagire,suferinta pe care o porti in suflet..poate si amintirile in care simteai ca esti fericit... pt ca toti ceilalti intr-o buna zi te vor parasi,te vor uita si te vor face sa suferi si poate ca, atunci candai vrea sa fie langa tine, nu vor fi..vor fi prea orgoliosi pt a te putea vedea.........

Ganduri de pe-o banca.......

Cineva va fi întotdeauna aici sá te iubeascá, cineva va pretui întotdeauna cáldura zâmbetului táu si fericirea inimii tale... Cineva va incerca întotdeauna sá gáseascá cuvinte sá-ti multumeascá pentru cá ai umplut viata cu vise devenite realitate si amintiri frumoase...
TE IUBESC nu doar pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt eu când sunt cu tine... TE IUBESC pentru cá má ajuti sá fac din viata mea nu o taverná, ci un templu, din faptele mele de zi cu zi... nu un repros, ci un cântec...
Stii sá asculti? Auzi vântul la fereastrá? Auzi pásárile care vin si pleacá ducând si aducând primávara? Stii ce-i nostalgia? Numai sufletul meu te trezeste, cáci se aude din depártare un strigát: TE IUBESC!